22 septembrie 2012. Miezul noptii. Cerul de deasupra Germaniei este acoperit de o cortina scanteietoare de lumini colorate. Rareori aurora boreala a mai putut fi observata atat de adanc in sud fata de regiunea arctica. Dar, fascinatia fenomenului nu dureaza mult. In numai cateva secunde, becurile aprinse de pe strazi si din cladiri incep sa palpaie, devin neobisnuit de stralucitoare pentru un moment, dupa care toata tara se cufunda in intuneric. In numai 90 de secunde, intreaga Europa ramane fara electricitate. Dupa numai un an de zile de la acest fenomen, milioane de europeni sunt morti, iar infrastructura continentului zace in ruine. S.U.A., China si Japonia se zbat si ele sa isi revina in urma acestei catastrofe – o furtuna violenta, petrecuta la 150 de milioane de kilometri distanta de Terra: pe suprafata Soarelui.
Fata ucigasa a Soarelui
Pare greu de crezut ca Soarele ar putea naste un dezastru de asemenea proportii pe Pamant; si totusi, un raport NASA, emis in luna ianuarie a acestui an de Academia Nationala de Stiinte (NAS) din SUA, vine sa sprijine intocmai aceasta teorie. De-a lungul ultimelor decenii, civilizatiile occidentale au cultivat inconstient semintele propriei lor distrugeri. Stilul modern de viata, in intregime dependent de tehnologie, ne expune astazi unor pericole majore: emisiile plasmatice venite de pe suprafata Soarelui sunt de natura sa ne “prajeasca” centralele energetice, un eveniment cu consecinte catastrofale.
Previziunile sunt dintre cele mai sumbre, mai ales atunci cand experti in fenomene meteorologice spatiale, precum Daniel Baker de la Universitatea din Colorado, anunta ca ne apropiem din ce in ce mai mult de un posibil dezastru cu o asemenea magnitudine. Pare greu de crezut ca Soarele ar putea compromite, in numai cateva secunde, mare parte din progresul nostru tehnologic: si totusi, acest lucru este posibil.
Suprafata Soarelui este o masa circulara de plasma – incarcata cu particule de mare energie; o parte a acestora evadeaza din stransoarea atmosferei astrului si se deplaseaza prin spatiu sub forma vanturilor solare. Din timp in timp, acesti “curenti” transporta miliarde de tone de plasma sub forma unei mingi de foc denumita “emanatie masiva a coroanei solare“. Daca o astfel de emisie ar lovi campul magnetic al Pamantului, rezultatul ar putea fi cu adevarat devastator.
Patrunderea plasmei in atmosfera noastra ar cauza schimbarea rapida a configuratiei campului magnetic al Pamantului, eveniment care ar induce curenti in cablurile de tensiune ale centralelor electrice. Aceste centrale nu au fost construite sa gestioneze un asemenea flux direct de electricitate. Cel mai mare pericol la care se supun, in cazul unui “atac” de aceasta natura, este topirea circuitelor interne ale transformatoarelor, intrebuintate pentru transmiterea curentului la utilizatorul final. Un asemenea eveniment, de dimensiuni mai reduse, a avut loc in provincia canadiana Quebec, in martie 1989, atunci cand 6 milioane de oameni au ramas fara electricitate, vreme de 9 ore. Dar furtunile solare pot fi cu mult mai aspre.
Progresul nostru, blestemul nostru
Cel mai devastator eveniment meteorologic spatial din istoria cunoscuta s-a intamplat in 1859 si este stiut drept “evenimenul Carrington”, dupa astronomul britanic Richard Carrington, primul care i-a inteles cauza: “doua formatiuni de lumina alba intens stralucitoare”, emanate de un mare grup de pete solare. Evenimentul Carrington a constat in opt zile de conditii meteo spatiale severe. Numerosi martori oculari au declarat ca au observat aurore boreale impresionante chiar si la Ecuator. In toata aceasta perioada, retelele telegrafice mondiale au fost intrerupte, iar magnetometrele s-au dereglat.
Prognozele furnizate de analizele Academiei Nationale de Stiinte sugereaza ca, din pricina progresului tehnologic, in eventualitatea reproducerii unui fenomen de o asemenea anvergura, astazi lucrurile ar putea sta mult mai rau si multi oameni ar putea muri.
Doua mari probleme trebuie luate in calcul.
- Una o reprezinta centralele electrice moderne, proiectate sa opereze la voltaje foarte mari pe suprafete foarte intinse. Desi aceasta metoda ofera o mai mare eficienta de gestionare a retelelor electrice, minimizand pierderile de energie si risipa prin supraproductie, ea a facut centralele mult mai vulnerabile conditiilor meteo spatiale. Centralele de mare putere se comporta ca niste antene, canalizand curenti directi, de intensitati enorme, in transformatoarele electrice.
- A doua problema consta in interdependenta centralelor cu sistemele care ne intretin viata: filtrarea apei de consum si a celei menajere, infrastructurile de transport al marfurilor, pietele financiare si multe altele relationate cu electricitatea.
Combinand cele doua aspecte, devine limpede ca o repetare a evenimentului Carrington ar fi de natura sa produca o catastrofa cum lumea moderna nu a mai cunoscut. Si se va manifesta intocmai contrar cu ceea ce suntem obisnuiti sa faca dezastrele naturale; in general, regiunile cel mai putin dezvoltate ale lumii sunt cele mai vulnerabile, nu zonele tehnologizate si sofisticate, asa cum va fi cazul in aceasta situatie.
Sfarsitul vietii, asa cum o stim
Potrivit rapoartelor NAS, un eveniment meteorologic spatial violent in zona S.U.A. ar putea induce curenti capabili sa distruga 300 de transformatoare-cheie in aproximativ 60 – 90 de secunde, oprind alimentarea cu electricitate pentru mai mult de 130 milioane de oameni. Din acel moment, numaratoarea inversa ar incepe pentru America.
Apocalipsa in 4 pasi:
- Primul efect nefast – imediat, pentru unii – va fi sistarea alimentarii cu apa potabila. Oricine va locui intr-un apartament aflat la inaltime, unde apa trebuie pompata pentru a ajunge, va fi imediat vaduvit de aceasta. Pentru restul, apa potabila va mai veni prin conducte pentru inca, cel mult, jumatate de zi.
- De asemenea, va inceta orice forma de transport asistat electric: trenurile, tramvaiele, metrourile si troleibuzele nu vor mai circula. Nici restul mijloacelor de transport nu vor avea o viata prea lunga, deoarece combustibilul din rezervoare se va termina si nu va mai exista energia electrica necesara pomparii benzinei din rezervoarele subterane in statiile de alimentare.
- In acelasi timp, rafturile supermarketurilor se vor goli in foarte scurt timp si vor ramane goale, din acelasi motiv al imposibilitatii transportului.
- Generatoarele de rezerva vor mai functiona inca in punctele esentiale, dar numai atat cat le vor permite bateriile, acumulatorii si rezervele de combustibil care le pun in miscare. Pentru spitale, acest lucru ar insemna aproximativ 72 de ore de functionare a aparaturii de orice fel. Dupa acest interval, va inceta orice forma de asistenta medicala moderna.
Cu adevarat socant este faptul ca aceasta stare a lucrurilor va dura luni de zile, poate ani: transformatoarele topite nu pot fi reparate, ci doar inlocuite. Specialistii estimeaza ca exista cateva astfel de transformatoare de rezerva, dar instalarea unuia nou presupune munca de o saptamana sau mai bine pentru o echipa bine antrenata de lucratori; iar acestea nu se gasesc pe toate drumurile. Oricum, in aproximativ o luna, toate transformatoarele de rezerva ar fi deja puse in functiune; insa numarul lor este insuficient si ar ramane inca foarte multe puncte nerevitalizate. Pentru acestea, va fi necesara construirea unor transformatoare noi, proces care ar putea dura pana la 12 luni.
Chiar si daca unele sisteme vor redeveni capabile sa primeasca energie, nu exista nicio garantie ca vor avea ce primi. Aproape toate conductele de gaze naturale si petrol care exista necesita electricitate pentru a fi operationale. Centralele electrice alimentate pe carbuni pastreaza de obicei rezerve care sa le ajunga pentru cel mult 30 de zile, dar in lipsa sistemelor de transport care sa aduca mai multa materie prima, electricitatea de rezerva va fi sistata la doua luni de la catastrofa. Nici centralele de energie nucleara nu ar duce-o mult mai bine. Ele sunt programate sa se opreasca in eventualitatea unor probleme de alimentare si nu li se permite repornirea inainte ca sistemele electrice sa fie functionale.
Fara energie pentru sistemele de incalzire, racire sau refrigerare, fara transport si asistenta medicala, oamenii ar incepe sa moara in numai cateva zile. Pericolul va fi imediat pentru cei a caror sanatate depinde de o anumita medicatie. Daca se opreste alimentarea cu energie electrica in New Jersey spre exemplu, s-a pierdut un centru important de productie a farmaceuticelor pentru toata SUA. Medicamente perisabile precum insulina vor fi de negasit, iar cei suferinzi de diabet sunt cu milioanele pe fiecare continent. Sistarea productiei, a distribuirii si a stocarii acestei substante ii va condamna pe cei mentionati la moarte. Iar ajutorul nu va fi prea aproape. Zonele afectate de furtuna solara s-ar putea afla la sute si mii de kilometri de oricine ar putea interveni pentru a oferi ajutor. Dintre acestia, putini ar fi dispusi sa o faca, iar aceia, la randul lor, vor fi probabil sarac echipati pentru a se ridica la nivelul unui asemenea dezastru.
Apocalipsa costa 2.000 de miliarde de euro!
In bani, la o prima analiza, nenorocirea s-ar ridica la costuri de peste doua mii de miliarde de euro. Aceasta doar in primul an dupa furtuna, iar NAS considera perioada de refacere undeva intre 4 si 10 ani. Este legitima intrebarea daca natiunile aproape integral tehnologizate si-ar mai reveni vreodata. Si se pare ca cele mai expuse regiuni sunt cele aflate in emisfera nordica. Tari aflate la latitudini ridicate, precum Suedia si Norvegia, spre exemplu, sunt constiente deja ca, in timp ce spectacolul regulat al aurorei boreale este placut de privit, el reprezinta si un avertisment continuu la adresa retelelor electrice de aici.
Cu toate acestea, tendinta instalarii unor retele de voltaj foarte ridicat inseamna ca si state aflate mai la sud sunt vulnerabile in fata furtunilor electromagnetice. Spre exemplu, China este pe cale sa implementeze o retea electrica de 1.000 de kilovoti, de doua ori voltajul retelei Statelor Unite. Aceasta ar insemna o unealta perfecta pentru dezastrul indus de conditiile meteorologice spatiale, deoarece eficienta retelei de a se comporta ca o antena creste pe masura ce si voltajul dintre retea si sol este mai mare.
Nici Europa nu este pregatita suficient. Responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor provocate de vremea spatiala este foarte fragmentata aici, sunt de parere cercetatorii. Retelele electrice europene, in plus, sunt masiv interconectate si extrem de vulnerabile defectarii in cascada. In 2006, sistarea controlata a alimentarii cu energie electrica a unei portiuni a Germaniei – pentru a permite trecerea in siguranta a unui vas pe sub cabluri de mare voltaj – a cauzat o prabusire in cascada a alimentarii cu energie electrica in tot vestul Europei. Numai in Franta, cinci milioane de oameni au ramas fara electricitate timp de doua ore. Aceste sisteme sunt atat de complicate incat specialistii insisi par sa nu intelega pe deplin efectele modificarii conditiilor intr-un singur punct.
ACE, “dumnezeul” de pe orbita si 2012
Vestea buna este aceea ca, existand un avertisment timpuriu, companiile electrice isi vor putea lua masuri de precautie, precum ajustarea nivelurilor de voltaj si a cantitatilor de electricitate, restrictionand transferul de energie electrica astfel incat “ciocurile” subite de tensiune sa nu provoace un efect domino in randul retelelor de alimentare. Totusi, vestile proaste nu se opresc in acest punct, caci sistemele noastre de avertizare din timp devin tot mai putin de incredere pe zi ce trece.
De departe, cel mai important indicator al timpului probabil la nivel spatial este dispozitivul NASA Advanced Composition Explorer(ACE). Lansat in 1997, satelitul respecta o pozitie pe orbita Soarelui ce il pastraza constant la jumatatea drumului dintre acesta si Pamant. Contactul sau neintrerupt cu suprafata solara inseamna ca furnizeaza continuu rapoarte despre directia si viteza vanturilor solare si ale altor curenti de particule incarcate care trec pe langa senzorii sai. ACE are capacitatea de a emite un avertisment cu 15 pana la 45 minute inainte ca o furtuna geomagnetica sa loveasca Pamantul. Iar companiilor electrice le trebuie aproximativ un sfert de ora pentru a pregati sistemele in vederea unui eveniment critic.
Totusi, zic oamenii de stiinta, in cazul evenimentului Carrington, “emisia masiva din coroana solara” a calatorit atat de repede incat a ajuns la Terra in mai putin de 15 minute de la locul unde este pozitionat ACE. In plus, sistemul are deja 11 ani si si-a depasit durata de viata planificata. Detectoarele de la bordul sau si-au mai pierdut din sensibilitate si nu se stie cand vor inceta sa mai functioneze, putand claca chiar in momentul urmatorului flux puternic de radiatie.
Din nefericire, viitorul apropiat nu anunta un inlocuitor pentru ACE. Alti sateliti de observare solara, precum Observatorul Solar si Heliosferic (SOHO) pot oferi un oarecare avertisment, dar cu informatii mai putin detalitate si – crucial! – mult mai tarziu. Implicarea specialistilor si a politicienilor in aceasta chestiune este minima, in prezent neluandu-se prea in serios problema… pana cand, probabil, dezastrul va lovi si va provoca zeci de milioane de victime.
Cel mai probabil, o furtuna solara ar putea lovi in primavara sau in toamna anului 2012, odata cu urmatorul maximum al Soarelui. In perioada echinoctiilor, orientarea campului magnetic al Pamantului catre Soare ne face, in mod particular, vulnerabili unui asalt plasmatic. Mai mult, in aceasta perioada, consumul de electricitate este relativ scazut, nefiind necesare, in mod excesiv, nici incalzirea, nici racirea. Cu numai o mana de retele electrice functionale, sistemul energetic se bazeaza pe algoritmi computerizati pentru “gatuirea” cantitatilor mari de energie din centrale, ceea ce le lasa foarte vulnerabile in calea “ciocurilor” bruste. Daca, pana atunci, ACE isi va da obstescul sfarsit sau o minge uriasa de plasma va lovi prea repede pentru ca dispozitivul sa o semnalizeze la timp, consecintele vor fi dintre cele mai sumbre, putand arunca o mare parte a planetei, sau chiar intregul Pamant, in haos.
Ce este de facut? Nimeni nu stie inca, mai ales ca guvernele sunt foarte greu de mobilizat in vederea unei crize cum nu a mai fost pana acum. Factorii de decizie nu au obisnuinta de a lua in calcul evenimente cu frecventa scazuta, cum sunt cele de natura cosmica, ce foarte rar se intampla de doua ori in rastimpul unei civilizatii.
Pe de alta parte, ar trebui sa ne fi invatat lectia din dezastre naturale precum uraganul Katrina, valul tsunami din Indonezia sau cutremurul recent din Haiti si sa intelegem ca “putin probabil” nu este totuna cu “imposibil”. Mai ales cand miza este atat de mare, iar probabilitatea ca o furtuna electrica sa loveasca in urmatorii trei sau patru ani, si cu efecte devastatoare inca, nu este tocmai scazuta. Evenimentul Carrington s-a intamplat intr-un ciclu solar mediocru, deloc remarcabil; asadar, pur si simplu, nu avem garantia ca un astfel de eveniment nu se va relua intr-un ciclu solar neobisnuit, asa cum este cel in care ne aflam in prezent. Iar daca nu intelegem la timp riscurile la care ne supune declansarea unei furtuni solare de proportii, s-ar putea ca multi dintre noi sa nici nu mai aiba ocazia sa regrete ignoranta de care guvernele mondiale au dat dovada.
Ochelarii fara lentile ale lui Harry
New Moon
