Voievodul ţiganilor

Contrar aşteptărilor, care pun sub semnul dubiului orice încercare de mizanscenă modernă, nu am plecat dezamăgit de la spectacolul Operetei bucureştene cu Voievodul ţiganilor de Johann Strauss, recentă producţie semnată de regizorul Răzvan Ioan Dincă. Nu pentru că aş fi în totalitate de acord cu unele soluţionări, dar pentru că viziunea se dovedeşte valabilă şi antrenantă, rămânând în cheie tradiţională, per ansamblu.

Sigur că deschiderea cortinei şochează: decorul autografiat de Sándor Dároczy este practic inexistent, construit din nişte schele de construcţii metalice rotitoare, acţiunea este transpusă în alte spaţii, cu influenţe musulmane. Dar personajele au tipologii puternice, similare cu cele dorite de compozitor, evoluează veridic şi captivant, în spiritul partiturii. Este meritul regizorului, care a gândit totul în amănunţime, nelăsând niciun moment să scape fără replici necomentate sau atitudini neexplicate. Renumita vivacitate a spectacolelor de operetă este la locul ei, scena se eliberează deseori de aglomerări – coriştii stau în sală sau vin din ea – permiţând „principalilor” să se desfăşoare în voie. Aşa şi fac, joacă debordant, baletul îi susţine cu mişcări animate, în coregrafia lui Florin Fieroiu. Şi, aşa cum îi stă bine unui spectacol de operetă, avem parte şi de un… urs în carne şi oase, de un cal de paradă pe care soseşte ţanţoş Homonay, de uriaşi… porci de plastic din „colecţia” lui Zsupan, de împuşcături (cam prea sonore) pe suculentul cântec al Mirabellei, de focuri de artificii la rampă. Răzvan Ioan Dincă concepe, mânuieşte, integrează cu profesionalism. Este în mod clar un autentic constructor de spectacol.

Impresia costumelor desenate de Doina Levintza rămâne memorabilă. Arta de mare creatoare respiră la fiecare detaliu de vestimentaţie şi orice rochie, de exemplu, poate constitui subiect de prezentare pe o „passerellă” internaţională de modă sau la orice bal extravagant. Armonie de culori, asociere rafinată de nuanţe, bijuterii originale, eşarfe, turbane alambicate, nimic nu este strident şi bunul gust domină. Este, poate, cel mai mare câştig al producţiei.

Din punct de vedere muzical, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu, spectacolul este foarte bine pregătit. Toţi soliştii îşi probează calităţile de actori – cântăreţi. Îmi ordonez impresiile: Alfredo Pascu (Barinkay), Gladiola Niţulescu (Mirabella), Stefan Popov (Homonay), Daniela Vlădescu (Saffi), Bianca Ionescu (Arsena), Orest Pâslariu (Zsupan), Ernest Fazekas (Ottokar), Cristian Caraman (Carnero), Claudia Măru Hanghiuc (Czipra) şi, în roluri mai mici, Daniel Eufrosin (Mihali), Mihai Bisericanu (Ferko), Adrian Ştefan (Ioji), Viorel Ciurdea (Bătrânul Barinkay).

Producţia bucureşteană mi s-a părut o bună simbioză între clasic şi actual, cu alte cuvinte o reuşită punere în pagină a ideii de modernizare a spectacolului liric, o potrivită susţinere a ideilor de reformă pe care Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, le promovează. Iată de ce, Voievodul ţiganilor merită văzut.